Cum se contestă reținerea permisului auto. Mai exact, să descrieţi, pe hârtie, contextul în care v-a fost aplicată sancţiunea de reţinere a permisului, dar şi contra-argumentele legale la sancţiunea primită. Trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că termenul la care puteţi depune contestaţia este de maximum 15 zile de când v-a fost reţinut permisul.
2. model de contestatie gasiti pe acest site la rubrica "documente utile" sau pe site-ul www.amenda.ro cat si la sectiunea "forum".plangerea contraventionala se depune in termen de 15 zile de la comunicarea p-verbal la judecatoria in raza careia s-a constatat contraventia, plangerea suspenda executarea, astfel, dupa ce ati inregistrat plangerea, solicitati eliberarea unui certificat de grefa si cu acel certificat mergeti la sectia de politie unde vi se va restitui permisul de conducere
Per a contrario, reiese faptul ca neacordarea prioritatii de trecere pietonilor aflati pe sensul opus nu constituie contraventie, astfel aplicarea dispozitiei legale la situatia de fapt prezenta in cauza fiind nelegala.
Plangerea, semnata si datata, se depune in 2 exemplare, insotita de: copia procesului-verbal de constatare a contraventiei, copia actului de identitate, copia dovezii de retinere a permisului de conducere si alte copii ale documentelor considerate utile in solutionarea plangerii, la care se adauga taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 de lei,
Ca sa nu faceti mai multe drumuri, odata cu depunerea contestatiei trebuie sa depuneti si cererea pentru eliberarea unui certificat de grefa, insotita de o taxa de timbru de 1 leu care se plateste in contul administratiei financiare de la domiciliul reclamantului si un timbru judiciar de 0,15 lei. Recuperarea permisului
Vay Tiền Online Chuyển Khoản Ngay.
model contestatie suspendare permis depasire neregulamentara